Home

Despre noi

“ Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte într-însa.“ 
Ferdinand I                     
         Şcoli pot exista şi fără ziduri şi harul învăţăturii poate fi revărsat şi în mijlocul pustiului, dacă există suflete dornice de cunoaştere.
        Menirea unui dascăl este să deschidă porţi nebănuit închise – porţi către Sine, să construiască poduri către lumi posibile şi universuri ce se vor a fi descoperite.
        Odată deschise aceste porţi şi construite aceste poduri, va începe Călătoria, care are întotdeauna un dublu înţeles şi scop. Întâi de toate, e călătoria interioară către propriul eu – întru găsirea esenţelor vitale, a energiilor necesare şlefuirii propriei fiinţe şi a ridicării acesteia cât mai sus, în funcţie de personalitate şi voinţă; al doilea drum e cel real în lumea înconjurătoare, pe care o poţi astfel schimba sau ajusta.
        Spiritul e, prin urmare, cel care înalţă o clădire la rangul de Şcoală, reprezentat de oamenii care îi trec pragul, fie ei dascăli sau elevi, generaţii de-a rândul, purtând mai pe urmă semnul schimbării în lumea pe care, după voinţă, o pot face mai bună!
        Sub acest îndemn existăm “Noi“ ca Şcoală de 54 ani şi năzuim a dăinui astfel mai departe, prin şi cu oamenii pe care îi formăm.

Mai 2016